Implant dentar
Implant dentar Timișoara – Soluții de durată pentru o dantură perfectă
Un implant dentar este o soluție discretă, pe termen lung, pentru înlocuirea dinților lipsă, care pot avea un impact negativ asupra modului în care mănânci și vorbești, lucru care îți poate scădea încrederea de sine.
Ce este implantul dentar?
Este un șurub de titan care este plasat direct în osul maxilarului, pe care este montat ulterior un dinte fals (o coroană sau o proteză). Aceștia reprezintă copii fidele, ca formă, mărime și culoare a dintiților existenți. Astfel, implantul tău se va îmbina în mod natural cu zâmbetul, oferind-ți o estetică armonioasă a feței și o mușcătură corectă, din punct de vedere funcțional.
Poți zâmbi cu încredere când ești ajutat de mijloace moderne de tratament care-ți garantează aspectul și sănătatea danturii. Dacă pacientul se confruntă cu un caz de edentație, problema se rezolvă prin implant dentar. În locul dintelui lipsă se inserează un șurub din titan, iar după vindecarea zonei, se va realiza lucrarea definitivă.
Implantul dentar este minim invaziv și deloc dureros
Pentru a determina dacă implanturile sunt potrivite pentru tine, te invităm la o consultație stomatologică. Astfel, medicul îți va putea examina cu atenție dantura și va evalua densitatea și cantitatea osoasă. Acest lucru poate implica radiografii panoramice sau scanări CT, pentru a se asigura că există o structură osoasă suficientă pentru plasarea implantului și pentru a determina poziția exactă unde va fi inserat.
Pe baza stării țesuturilor orale, a obiceiurilor de igienă orală, a obiceiurilor personale și a angajamentului de a urma instrucțiunile de îngrijire ulterioară, medicul dentist îți va recomanda cel mai potrivit plan de tratament.
Pentru a salva timp și a vă scuti de drumuri inutile, toate radiografiile necesare tratementului de implant se fac în cadrul clinicii noastre.
Tratamentele de implant sunt realizate de Dr. Dan Tripșa, cu peste 28 de ani experiență în medicina dentară. Lucrăm doar cu implanturi Straumann și Neodent, pentru a ne asigura că pacienții noștri se vor bucura mult timp de zâmbetul pe care și l-au dorit.